Așteptați, dar nu ca altădată. Reacții după anunțarea candidaturii lui Gică Popescu la președinția FRF


Așteptați, dar nu ca altădată. Reacții după anunțarea candidaturii lui Gică Popescu la președinția FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 23 de ani în care Mircea Sandu a condus fotbalul românesc spre situația penibilă de astăzi, suporterii îl doresc în măsură covârșitoare pe Gică Popescu președintele al FRF. Conform unui sondaj făcut de Prosport după anunțul candidaturii, 71 la sută dintre cititori cred că Popescu este omul potrivit să conducă fotbalul românesc, într‑o scădere față de acum 15 ani, când Generația de Aur nu avea contestatari. Ca urmare a implicării în Dosarul Transferurilor, procentul celor care nu-l vor pe Popescu a crescut la 17 procente, la fel și cei indiferenți, 12 la sută. În sens invers s-a deplasat Marin Condescu, președintele de la Pandurii și omul care controlează o masă importantă de vot la alegeri. „Așteptam candidatura asta de 4 ani. Am crezut și încă mai cred în Gică Popescu”, a spus Condescu, dar în 2005 tot el întorcea voturi de la Popescu spre Mircea Sandu: Nu mă întrebați despre ce a fost acum 8 ani, nu mai contează”.

VECHEA GARDĂ‚ NU-L IUBEȘTE NECONDIȚIONAT

Nu am nici cea mai mică părere despre candidatura lui Popescu. Poate va fi mai bine, poate nu. Nu-l cunosc personal, dar dacă era un manager bun, mai dădea faliment școala lui de fotbal? În Hagi, da, am încredere
Ioan Nicolaie, finanțator FC Brașov

Să fie sănătos! E foarte bun, cel mai bun candidat chiar… Nu am timp de nimicuri de genul ăsta, îi urez multă sănătate. Oricum, sunt în silenzio stampa
Adrian Porumboiu, finanțator FC Vaslui

Popescu și Hagi mi se par în acest moment cea mai bună soluție pentru fotbalul românesc. Au o mare experiență în fotbal
Jean Pădureanu, președinte de onoare Gloria Bistrița

Poate că e nevoie de sânge proaspăt la Federație. Popescu trebuie să îi convingă pe alegători, să arate că fotbalul poate progresa. Popescu trebuie să își rezolve problemele cu justiția… dacă nu a fost bun pentru Comisia de Disciplină a UEFA, e eligibil pentru președinția FRF?
Ioan Horoba, Gaz Metan Mediaș

Eu nu mă mai gândesc să candidez la președinția FRF, așa că  nu aveți de ce să mă mai sunați
Ladislau Bölöni, antrenor

Mă abțin de la orice comentariu. Mai jos decât a dus Mircea Sandu federația, nu poate s-o ducă nimeni
Constantin Iacov, candidat în 2009

GENERAȚIA DE AUR, ARIPA CONTRA

Candidează și Prunea

Florin Prunea, președinte la CSMS Iași, a comentat candidatura foștilor săi colegi de la națională: „Nu mă regăsesc în proiectul lui Popescu, președintele FRF trebuie să fie independent din toate punctele de vedere și să nu aibă legături cu grupuri de interese. Nu avem timp de experimente la Federații, trebuie să ne aducem aminte că România a pierdut un loc în Comisia de Disciplină de la UEFA, un loc pentru care s-a muncit foarte mult. Mă gândesc de foarte multă vreme să candidez la șefia Federație și cred că voi face acest pas”.

Victor Becali: „Cu ce ar putea să mă ajute Hagi și Popescu?”

Domnule Becali, lumea spune că veți fi stăpânul fotbalului românesc…
Oamenii care spun asta sunt nebuni! Vă întreb eu pe voi, toți. Cu ce ar putea să mă ajute FRF, Popescu, Hagi, Ilie, Stelea, pe mine? Îmi vinde FRF jucătorii?

Ar putea să-i promoveze mai bine, să-i cheme la loturi…
Dacă joacă la națională, ce, pleacă sigur?

Au mai multe șanse, le-ar crește cota.
Oamenii ăștia, dacă au făcut ce au făcut, n-a fost întâmplător. Să nu credeți că Becali le spunea și ei făceau. Pe Popescu, nu Becali l-a făcut căpitan la Barcelona.

Popescu, Hagi, Stelea și Ilie Dumitrescu au fost niște sportivi foarte ambițioși și probabil că așa vor fi și dacă vor ajunge să conducă Federația. Desigur, vor fi ajutați și de Mircea Sandu, a cărui experiență nu trebuie ignorată. Experiența sa și entuziasmul celor noi poate duce la realizarea unor lucruri bune
Constantin Prepeliță, președinte Unirea Slobozia

Mă bucur pentru Gică Popescu și pentru echipa pe care și-a format-o. Fotbalul românesc are nevoie de o reformă, pentru că așa nu se mai poate. Schimbarea trebuie să vină și la LPF
Gabi Balint, fost internațional

Popescu este un profesio­nist și a arătat asta în tot ceea ce a făcut până acum. Din punctul meu de vedere, este omul potrivit
Ștefan Stana, președinte ACS Berceni

Gică Popescu nu mai are nevoie de nicio prezentare și are șanse mari să câștige. Eu cred că este potrivit pentru a conduce Federația. E om de afaceri de succes, a fost și conducător de club, a făcut și o Școală de Fotbal
Cornel Șfaițer, patron FC Botoșani

Ca nume, pare o echipă capabilă să relanseze fotbalul, dar meseria de fotbalist e diferită de cea de manager. În afară de Hagi, ceilalți nu  au demonstrat calități manageriale. Sandu îi face lobby lui Popescu, mi se pare că ne învârtim în cerc
Auraș Brașoveanu, președinte Dunărea Galați

Eu voi vota proiectul, nu omul, pentru că sunt foarte multe lucruri de schimbat în fotbalul nostru. Nu înseamnă că dacă va veni Popescu imediat vom avea terenuri, condiții și ne vom umple toți de bani. Poate vine unul care nu a jucat fotbal, dar are un proiect bun…
Adelin Soare, FC Brăila

Salutăm candidatura lui Gică Popescu și suntem convinși că majoritatea cluburilor afiliate îl vor susține. Ideal ar fi ca Mircea Sandu să își dea demisia pentru că fiecare zi pe care o petrece în fruntea fotbalui aduce prejudicii grave
Universitatea Craiova,  (comunicat)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×